miercuri, 22 septembrie 2010

Lunga relatie de trei zile!!

Scapi de dracul dai de taica-su!E cat se poate de adevarata aceasta zicala! Daca am fost convinsa ca voi termina cu surprizele si cu taranii in urma despartirii de “ FIU”,se pare ca m-am inselat amarnic.

Bine, situatia e un pic diferita, de asemeni si foarte haioasa, dar ambii, in esenta, sunt bolnavi mintal.Unul nu stie cum sa mai faca fata la atatea tentatii, adica “Fiul”, celalalt se daruieste doar uneia singure, si cand spun daruieste inseamna complet devotat chiar si dupa 2 ore de cand a cunoscut-o, si aici ma refer la “Tatal”.

Experiente haioase cred ca am avut cu totii in viata, iar eu cu aceasta ultima experienta pot da interviu sa intru (cu success chiar), in trupa de stand-up comedy DEKO CAFÉ.

Ca sa ma intelegeti, o sa va povestesc pe scurt cat de penibili pot fi unii barbati si de ce uneori chiar cred ca isi merita soarta.

Tipul in cauza este un barbat la 31 de ani ( acum imi explic de ce a ajuns la aceasta varsta singur), cu capul pe umerii ar crede altii, insa un mare fatalau. Ma cunoaste intr-o seara ( nu, nu intr-o seara de mai) iar a doua zi e in stare sa-mi ofere si luna de pe cer – apropos:ieri mi-a zis ca e luna plina si sa o privesc-cat de romantic- in conditiile in care eram doar in perioada de tatonare. Nici macar nu-I stiam numele intreg, cu ce se ocupa, unde locuieste si cu cine. Nu asta ar fi partea urata a lucrurilor, orice femeie isi doreste un barbat romantic si care sa-I arate ca este interesat de ea. Dar sa nu pice in cealalta extrema, cea in care exasperezi persoana si iti creezi deja o lume imaginara despre un cuplu care nici macar nu exista.

Primele 3-4 mesaje chiar m-au surprins placut. Si primele 3-4 telefoane. Dar in conditiile in care, in numai 3 zile casuta mea de mesaje este arhiplina iar telefonul meu este dat pe silent la birou de catre colegi, si in special de seful meu, incepi sa iti pui intrebari daca chiar este atat de romantic pe cat ai crezut si nu un obsedat. Si asta din nou, nu ar fi fost atat de grav. Poate m-as fi gandit ca s-a infierbantat un pic mai tare dar ca se rezolva. Insa, ce te faci cand deja face planuri pentru urmatorul “vikend”. ( n.a. weekend)? Din nou, foarte dragut din partea lui- ma intrebam cum am putut fi atat de norocoasa? Insa, cand a inceput sa-mi detalieze toate planurile legate de plecarea la munte, care specific tinea doar 2 zile-adica sambata si duminica, mi-am dat seama ca are o problema cu timpul. In doar doua zile, in conceptia lui, eram in stare sa vedem trei sferturi din Romania si inca o parte din Ungaria. Lucru care ar fi fost posibil daca avea un avion si nu o simpla masina ( adica un Ford mititel, asa ca pentru sexul feminin). Cu aceasta masinuta se astepta sa urcam in varful muntelui, la altitudinea de 2000 de metri, unde aveam si discoteca…bine, a precizat- nu era LE GAGA- dar pe aproape. Presupun ca erau invitate si animalele salbatice din padure ca sa para mai populata discoteca. Atentie, nu clubul!!!

Din nou, asta nu ar fi fost o mare problema. Ma gandeam ca era atat de entuziasmat la gandul ca vom petrece un weekend impreuna incat dorea sa imi descrie in cele mai frumoase cuvinte atmosfera care urma sa ma astepte.

Dar ce te faci cand incepe sa-ti vorbeasca 2 zile incontinuu de echipament? La inceput s-a oferit sa-mi cumpere un trening. I-am zis ca ma descurc, ca gasesc eu un trening prin dulap. Apoi a trecut la adidasi. La fel, o pereche tot gaseam. Dar s-a gandit ca el are un echipament in plus acasa si are de gand sa mi-l inchirieze mie, plata fiind in pupici, al caror gust nici nu-l stia prea bine, ca a fost un mic pupic, mai mult pe jumatate. De fapt mi-a zis sa stau linistita ca imi asigura tot echiamnetul, mai putin ciubotele, cum s-a exprimat el. Acum eu stau sa ma gandesc?Oare el vroia ca eu sa merg in trening iar el la costum?Ca in timp ce vb de planurile de weekend ma intreaba din senin daca stiu sa fac nod la cravata.Intr-un final am cedat nervos si l-am anuntat ca eu merg in blugi.

Dupa ce am reusit sa clarific si aceste lucruri in 11 mii de mesaje si telefoane, am trecut la partea cu vremea. Ca s-a interesat si va fi vreme urata, dupa care a auzit ca de fapt va fi frumos. Chiar ultimul weekend frumos din acest an, de care ne puteam bucura linistiti, ca doi “indragostiti”.

Dupa ce am terminat , sa spunem, si discutiile despre vreme, a tinut sa ma anunte ca sa stau linistita, ca dupa ce vom vizita PARADISUL ACVATIC,un complex plin de piscine si distractii, si vom urca la 2000 de m altitudine, ne va astepta unchiul sau, in Brasov pentru a ne conduce la el la cabana. Unde?nu mai tin minte. Prea multe detalii fara sens. Mi-am zis, ce frumos: vom avea deschizator de drumuri. Insa, mai tarziu am aflat ca unchiul sau nu se va intoarce cu noi cu masina, ci el va veni cu motocicleta si ne va escorta pana la el la cabana. In drum, trebuia sa ne oprim si pe la nepoata unchiului, pentru a-I duce bomboane. De ce?Nu stiu. E un detaliu mic care nu era atat de important precum vremea, echipamentul, motocicleta, discoteca si nodul la cravata.

Din nou, nimic grav. Puteam sa trec cu vederea peste anumite detalii. Insa, ce te faci cand observi ca nu mai ai voie sa ai propria ta viata sociala? Nu mai aveam cum sa dorm, nu mai aveam voie sa ma duc la ziua prietenilor mei, ba pardon, puteam dar sa nu stau mult. Ce te faci cand omul este atat de disperat incat isi cumpara telefon si cartela noua pentru a fi in aceeasi retea? Cred ca intr-adevar avea nevoie, ca trebuia sa-si activeze optiunea de 2000 de minute si 2000 de sms-uri, ca sa fie sigur ca avem timp si posibilitate de a vorbi. Nu cumva sa treaca minutul fara sa ma auda.


Asa ca , dupa 3 zile de chin, in care ziceai ca m-am casatorit si am un barbat posesiv, a venit si finalul. L-am anuntat ca mai bine ramanem prieteni si nu facem pasuri pentru a deveni un cuplu. Am crezut ca intelege. Vorba aia:are 31 de ani. Da se pare ca m-am inselat. Jumatate de ora m-am chinuit sa-l fac sa inteleaga, ca el sa ramana cu ideea ca de fapt o luam incet dar ca tot impreuna. S-a chinuit si prietena noastra comuna sa-l faca sa vada realitatea, dar el o tinea pe al lui… Ca avem atat de multe in comun (oare cand si-o fi dat seama de lucurile in comun cand noi 3 zile am vb doar despre plecarea la munte?), ca trebuie sa o luam incet si ca e convins ca nu o sa-mi para rau. Dupa multe dezbateri a ajuns si la o concluzie… Putem sa mergem in weekend in 4 la munte…Si ca el e convins ca eu i-am dat sperante, eu am vrut plecarea la munte, eu am vrut sa-mi ia echipamanet si tot eu sunt cea care am vrut sa iesim impreuna…

Imi pare rau ca nu cunosc nici un psihiatru…Sigur l-ar fi ajutat si in cativa ani si-ar fi revenit. Cam tarziu dar mai bine decat niciodata…

Tot ce imi ramane mie acum e sa trec la urmatorul…Oare ce ma mai asteapta?

2 comentarii:

A.O. spunea...

Ha , ha... Ras bun de dimineata :)

Pe "fiu" sau "tata "? mai sigur ca il cunosc. Acum vreo 10 ani intalnisem pe cineva care era exact, exact la fel. Poate este acelasi ? :)))

valentina spunea...

Nu se stie niciodata..dar exemplarele de acest tip se gasesc pe tot drumul...:)))