miercuri, 6 iulie 2011

Societatea in care traim

Banii ne conduc viata…Trist dar adevarat…Nu putem face nimic fara bani..Nici macar sa traim…Nu mai avem timp sa ne gandim la noi, la familia noastra, la cei apropiati, nu mai avem timp sa iubim cu adevarat, deoarece ne canalizam toata atentia pe bani…

Nu ne mai bucuram de un zambet, de surasul inocent al unui copil, de florile ce infloresc si de micile placeri ale vietii deoarece trebuie sa cautam metode de a face bani.. Pana si un zambet in ziua de azi ascunde in spate un interes…

Oare asta este societatea in care traim?Oare am devenit niste robotei care am uitat ce inseamna de fapt viata? Oare traim pentru a face bani si apoi murim fara sa luam nimic cu noi?

De multe ori seara stau in apat si ma gandesc la ziua ce tocmai a trecut, ce am gasit frumos si ce mi-a placut si realizez ca trei sferturi sau daca nu mai mult din timp aud acest cuvant:bani…Poate si pentru ca lucrez intr-un domeniu unde banii sunt adusi in discutie tot timpul, unde vad mereu oameni care se plang ca nu au cum sa-si plateasca datoriile si care ar fi dispusi sa faca orice sacrifiuciu pentru a o scoate la capat.. vad cum , prin lacrimile lor cersesc un gram de mila, un pic de intelegere, insa, in acelasi timp, observ si cum celalalt interlocutor , in loc sa isi arate dramul de omenire, ramane impasibil la durerea celui din fata lui, scopul fiind de a recupera acei bani, deoarece doar asa isi va lua si el salariul luna aceasta… Realizez ca pentru a-ti atinge scopurile si interesele ramai indiferent la durerea celui din jur.,… Si totul este pus pe seama faptului ca este o decizie de business….
Si acest caz nu este valabil numai la job… Pana si in spitale observ cum oameni cu adevarat bolnavi mor deoarece nu li se acorda maxima de atentie daca nu scot banii la inaintare… Cum doctori,, care se presupune ca sunt si ei oameni, nu dau doi bani pe noi daca nu le acordam “atentia” cuvenita.. Si mai auzeam astazi ca melodia celor de la BUG MAFIA-Fara cuvinte este prea radicala..Nu…exprima doar societatea de astazi, cea in care traim…E trist dar adevarat…Si ne mai miram atunci cand dam de greu ca nu este nimeni alaturi de noi sa ne ajute neconditionat..Dar oare noi, la randul nostru, ajutam neconditionat, fara sa avem un minim de interes?

luni, 27 septembrie 2010

Iubirea si durerea

De ce iubirea trebuie sa doara?De ce trebuie sa simti ca nu iti mai apartii ci ti-ai daruit inima altcuiva , de ce trebuie sa te trezesti in fiecare dimineata cu aceeasi durere si dor in suflet ca sa iti dai seama ca iubesti? De ce atunci cand iubesti nu te poti atasa de altcineva?Nu poti descoperi si la ceilalti calitati, ci numai defecte?Numai comparatii?

Si mai rau de atat: de ce trebuie sa iubesti cand stii ca iubirea aceasta nu iti face decat rau?De ce trebuie sa iubesti daca stii ca nu exista un viitor?Daca stii ca de fapt in adancul sufletului tau stii ca nu vrei sa se mai intoarca la tine si ca trebuie sa mergi mai departe?

Cred ca de fapt doare ca ai crezut intr-un om si i-ai daruit tot ce aveai mai bun in tine. Cred ca doare pentru ca inca nu a murit speranta. Cred ca doare ca nu-ti vine sa crezi ca dupa atatia ani nu a mai ramas nimic. Cred ca doare pentru ca stii ca intr-o zi te vei trezi si acel om pentru care ai trait atatia ani si i-ai daruit fiecare clipa a ta si fiecare gand, nu va mai exista in viata ta. E ca si mort. Singura diferenta este ca nu vei avea un mormant unde sa te duci sa-ti plangi dorul.

Te simti singura. Te simti a nimanui. Desi ai langa tine o multime de personae care incearca sa te scoata din depresie si din starile proaste, tot singura esti. Durerea tot tu o simti, dorul la fel. Chiar daca sunt clipe cand uiti si te gandesti la altceva sau iti umpli timpul cu alte chestii, seara, in pat,tot tu cu durerea ta veti fi. O durere care te macina pe zi ce trece, o durere care te intristeaza pe zi ce trece, o durere care te schimba si te introverteste. Nu mai stii de unde sa incepi, simti ca nu mai stii cum este sa o iei de la capat si cel mai rau, crezi ca nu ai sa mai gasesti persoana care sa te faca sa iti doresti un viitor …

E slabiciune sau doar iubire? E obisnuinta sau doar incapacitatea de a renunta la ceva ce credeai ca e al tau? Nici tu nu mai stii…

Cum e sa te gandesti non-stop, zi de zi la faptul ca el tine pe altcineva in brate?Ca ii sopteste ei cuvintele frumoase pe care candva ti le soptea tie? Ca o alinta pe ea si imparte cu ea gandurile lui? E groaznic, e o tortura. E masochism.El oricum nu da doi bani pe ce faci tu, nu il intereseaza daca esti sau nu, daca totul e ok sau nu.Egoismul merge pana la capat. Iti distruge orice relatie care poate ar fi putut avea un viitor, iti promite luna de pe cer pentru ca mai apoi sa te lase deodata, motivand ca sunt prea multe lucruri care ne impiedica sa avem o relatie de viitor.


Sau poate s-a saturat si el de acel du-te vino. De acel nu te vreau dar nici nu te las. Poate s-a saturat si el sa –ti distruga viata. Poate a constientizat ca nu iti poate oferi ce iti doresti si mai bine sa iti ofere altcineva. Sa-ti multumesc sau sa te judec in continuare?

miercuri, 22 septembrie 2010

Lunga relatie de trei zile!!

Scapi de dracul dai de taica-su!E cat se poate de adevarata aceasta zicala! Daca am fost convinsa ca voi termina cu surprizele si cu taranii in urma despartirii de “ FIU”,se pare ca m-am inselat amarnic.

Bine, situatia e un pic diferita, de asemeni si foarte haioasa, dar ambii, in esenta, sunt bolnavi mintal.Unul nu stie cum sa mai faca fata la atatea tentatii, adica “Fiul”, celalalt se daruieste doar uneia singure, si cand spun daruieste inseamna complet devotat chiar si dupa 2 ore de cand a cunoscut-o, si aici ma refer la “Tatal”.

Experiente haioase cred ca am avut cu totii in viata, iar eu cu aceasta ultima experienta pot da interviu sa intru (cu success chiar), in trupa de stand-up comedy DEKO CAFÉ.

Ca sa ma intelegeti, o sa va povestesc pe scurt cat de penibili pot fi unii barbati si de ce uneori chiar cred ca isi merita soarta.

Tipul in cauza este un barbat la 31 de ani ( acum imi explic de ce a ajuns la aceasta varsta singur), cu capul pe umerii ar crede altii, insa un mare fatalau. Ma cunoaste intr-o seara ( nu, nu intr-o seara de mai) iar a doua zi e in stare sa-mi ofere si luna de pe cer – apropos:ieri mi-a zis ca e luna plina si sa o privesc-cat de romantic- in conditiile in care eram doar in perioada de tatonare. Nici macar nu-I stiam numele intreg, cu ce se ocupa, unde locuieste si cu cine. Nu asta ar fi partea urata a lucrurilor, orice femeie isi doreste un barbat romantic si care sa-I arate ca este interesat de ea. Dar sa nu pice in cealalta extrema, cea in care exasperezi persoana si iti creezi deja o lume imaginara despre un cuplu care nici macar nu exista.

Primele 3-4 mesaje chiar m-au surprins placut. Si primele 3-4 telefoane. Dar in conditiile in care, in numai 3 zile casuta mea de mesaje este arhiplina iar telefonul meu este dat pe silent la birou de catre colegi, si in special de seful meu, incepi sa iti pui intrebari daca chiar este atat de romantic pe cat ai crezut si nu un obsedat. Si asta din nou, nu ar fi fost atat de grav. Poate m-as fi gandit ca s-a infierbantat un pic mai tare dar ca se rezolva. Insa, ce te faci cand deja face planuri pentru urmatorul “vikend”. ( n.a. weekend)? Din nou, foarte dragut din partea lui- ma intrebam cum am putut fi atat de norocoasa? Insa, cand a inceput sa-mi detalieze toate planurile legate de plecarea la munte, care specific tinea doar 2 zile-adica sambata si duminica, mi-am dat seama ca are o problema cu timpul. In doar doua zile, in conceptia lui, eram in stare sa vedem trei sferturi din Romania si inca o parte din Ungaria. Lucru care ar fi fost posibil daca avea un avion si nu o simpla masina ( adica un Ford mititel, asa ca pentru sexul feminin). Cu aceasta masinuta se astepta sa urcam in varful muntelui, la altitudinea de 2000 de metri, unde aveam si discoteca…bine, a precizat- nu era LE GAGA- dar pe aproape. Presupun ca erau invitate si animalele salbatice din padure ca sa para mai populata discoteca. Atentie, nu clubul!!!

Din nou, asta nu ar fi fost o mare problema. Ma gandeam ca era atat de entuziasmat la gandul ca vom petrece un weekend impreuna incat dorea sa imi descrie in cele mai frumoase cuvinte atmosfera care urma sa ma astepte.

Dar ce te faci cand incepe sa-ti vorbeasca 2 zile incontinuu de echipament? La inceput s-a oferit sa-mi cumpere un trening. I-am zis ca ma descurc, ca gasesc eu un trening prin dulap. Apoi a trecut la adidasi. La fel, o pereche tot gaseam. Dar s-a gandit ca el are un echipament in plus acasa si are de gand sa mi-l inchirieze mie, plata fiind in pupici, al caror gust nici nu-l stia prea bine, ca a fost un mic pupic, mai mult pe jumatate. De fapt mi-a zis sa stau linistita ca imi asigura tot echiamnetul, mai putin ciubotele, cum s-a exprimat el. Acum eu stau sa ma gandesc?Oare el vroia ca eu sa merg in trening iar el la costum?Ca in timp ce vb de planurile de weekend ma intreaba din senin daca stiu sa fac nod la cravata.Intr-un final am cedat nervos si l-am anuntat ca eu merg in blugi.

Dupa ce am reusit sa clarific si aceste lucruri in 11 mii de mesaje si telefoane, am trecut la partea cu vremea. Ca s-a interesat si va fi vreme urata, dupa care a auzit ca de fapt va fi frumos. Chiar ultimul weekend frumos din acest an, de care ne puteam bucura linistiti, ca doi “indragostiti”.

Dupa ce am terminat , sa spunem, si discutiile despre vreme, a tinut sa ma anunte ca sa stau linistita, ca dupa ce vom vizita PARADISUL ACVATIC,un complex plin de piscine si distractii, si vom urca la 2000 de m altitudine, ne va astepta unchiul sau, in Brasov pentru a ne conduce la el la cabana. Unde?nu mai tin minte. Prea multe detalii fara sens. Mi-am zis, ce frumos: vom avea deschizator de drumuri. Insa, mai tarziu am aflat ca unchiul sau nu se va intoarce cu noi cu masina, ci el va veni cu motocicleta si ne va escorta pana la el la cabana. In drum, trebuia sa ne oprim si pe la nepoata unchiului, pentru a-I duce bomboane. De ce?Nu stiu. E un detaliu mic care nu era atat de important precum vremea, echipamentul, motocicleta, discoteca si nodul la cravata.

Din nou, nimic grav. Puteam sa trec cu vederea peste anumite detalii. Insa, ce te faci cand observi ca nu mai ai voie sa ai propria ta viata sociala? Nu mai aveam cum sa dorm, nu mai aveam voie sa ma duc la ziua prietenilor mei, ba pardon, puteam dar sa nu stau mult. Ce te faci cand omul este atat de disperat incat isi cumpara telefon si cartela noua pentru a fi in aceeasi retea? Cred ca intr-adevar avea nevoie, ca trebuia sa-si activeze optiunea de 2000 de minute si 2000 de sms-uri, ca sa fie sigur ca avem timp si posibilitate de a vorbi. Nu cumva sa treaca minutul fara sa ma auda.


Asa ca , dupa 3 zile de chin, in care ziceai ca m-am casatorit si am un barbat posesiv, a venit si finalul. L-am anuntat ca mai bine ramanem prieteni si nu facem pasuri pentru a deveni un cuplu. Am crezut ca intelege. Vorba aia:are 31 de ani. Da se pare ca m-am inselat. Jumatate de ora m-am chinuit sa-l fac sa inteleaga, ca el sa ramana cu ideea ca de fapt o luam incet dar ca tot impreuna. S-a chinuit si prietena noastra comuna sa-l faca sa vada realitatea, dar el o tinea pe al lui… Ca avem atat de multe in comun (oare cand si-o fi dat seama de lucurile in comun cand noi 3 zile am vb doar despre plecarea la munte?), ca trebuie sa o luam incet si ca e convins ca nu o sa-mi para rau. Dupa multe dezbateri a ajuns si la o concluzie… Putem sa mergem in weekend in 4 la munte…Si ca el e convins ca eu i-am dat sperante, eu am vrut plecarea la munte, eu am vrut sa-mi ia echipamanet si tot eu sunt cea care am vrut sa iesim impreuna…

Imi pare rau ca nu cunosc nici un psihiatru…Sigur l-ar fi ajutat si in cativa ani si-ar fi revenit. Cam tarziu dar mai bine decat niciodata…

Tot ce imi ramane mie acum e sa trec la urmatorul…Oare ce ma mai asteapta?

joi, 9 septembrie 2010

Ratacire de moment

Desi am zis ca nu am sa mai scriu pe blog pana nu ma voi simti pregatita si voi fi libera de absolut orice gand, azi nu m-am putut abtine. Si cum cuvintele si gandurile mele nu isi mai au rostul sau nu vreau sa le scriu pentru ca mi-am interzis sa imi mai doresc anumite lucruri si anumite persoane, voi posta versurile unei melodii care exprima exact ce simt in acest moment:



It's been the longest winter without you
I didn't know where to turn to
See somehow I can't forget you
After all that we've been through

Going coming
Thought I heard a knock
Who's there no one
Thinking that I deserve it
Now I realize that I really didn't know
If you didn't notice you mean everything
Quickly I'm learning to love again
All that I know is I'mma be ok


Thought I couldn't live without you
It's gonna hurt when it heals too
It'll all get better in time
Even though I really love you
I'm gonna smile cause I deserve to
It'll all get better in time

I couldn't turn on the TV
Without something there to remind me
Was it all that easy
To just put aside your feelings

If I'm dreaming don't wanna laugh
Hurt my feelings but that's the path
I'll believe in
And I know time will heal it
If you didn't notice boy you mean everything
Quickly I'm learning to love again
All I know is I'mma be ok


Thought I couldn't live without you
It's gonna hurt when it heals too
It'll all get better in time
Even though I really love you
I'm gonna smile cause I deserve to
It'll all get better in time

Since there's no more you and me
It's time I let you go
So I can be free
And live my life how it should be
No matter how hard it is I'll be fine without you
Yes I will


Thought I couldn't live without you
It's gonna hurt when it heals too
It'll all get better in time
Even though I really love you
I'm gonna smile cause I deserve to (yes I do)
It'll all get better in time.


Poate e doar o exagerare de moment...poate nu e ce simt...sau poate nu vreau sa mai simt...

duminică, 1 august 2010

Un nou inceput

Ma gandeam sa sterg acest blog…Mi-am dat seama ca l-am facut doar pentru a-mi exprima sentimentele in perioadele de maxima suferinta…Si cum am inceput sa-mi revin, sunt linistita si chiar binedispusa, parca simt ca nu mai am ce scrie aici.Insa, am stat, am analizat si mi-am dat seama ca nu are rost sa-l sterg. Cand voi mai simti durerea, cand voi fi din nou dezamagita sau pur si simplu, cand voi dori sa ma reintorc in trecut si mai ales in perioada aceasta, imi va face bine sa recitesc aceste postari pentru a-mi da seama cat de penibila am fost si cate am acceptat. Si poate asa nu le voi mai face.

Asa ca voi lasa acest blog si poate, cine stie, din cand in cand , voi mai si scrie ceva.Insa, doresc ca postarile mele viitoare sa fie vesele si nicidecum pline de tristete. Gata, s-a terminat acea perioada a vietii mele. Acum sunt altfel, sunt optimista, nu mai simt dorul, tristetea sau durerea.

Pentru mine este o parte a trecutului pe cand incerc sa o uit deoarece imi provoaca doar dezgust. Nu am ramas cu nici o amintire frumoasa, ci doar cu un sentiment ca au fost 4 ani de cosmar . Iar pentru tine nu mai am nici macar 5% respect. Imi provoci doar dezgust si nici macar nu support sa-ti aud vocea. Ma suni, dau telefonul pe silentios si imi vad mai departe de treaba. Nu am nici un sentiment in acel moment si nici o clipa de ezitare. Esti in trecut si atat…

luni, 26 iulie 2010

Luni!

E luni…Si ca in orice luni, prima zi din saptamana si prima zi dupa weekend, mi-este foarte greu sa ma trezesc. De fapt treaza sunt de la ora 7 insa chiar si acum , dupa 3 ore simt ca inca mai dorm.Toti in jurul meu, la birou, sunt la fel ca si mine. Sunt somnorosi, fara chef de munca si parka facem ce facem ca sa treaca timpul mai repede si sa se termine si programul.

Eu ma simt obosita dupa acest weekend. Am mers la piscina cu gandul sa ma bronzez dar ,cum socoteala de acasa nu este intotdeauna ca aceea din targ, in loc sa ma intorc bronzata, m-am intors arsa. Mi-e greu sa dorm noaptea si mi-e greu sa merg. Simt ca temperatura corpului meu trece de 100 de grade iar prin bluza mea alba se vede roseata pielii. Dar ce sa faci cand esti inconstienta si doresti un lucru fara sa te gandesti mult inainte?Suporti acum consecintele.Un pic de iaurt, o aspirina, o bluzita mai larga si asta este. Astepti sa treaca cat mai repede pentru a merge din nou la plaja.

UUPPSS…cred ca am si racit ca stranut de 10 min incontinuu!!!Si tot trag de mine sa ma apuc de treaba ca acusica trece ziua si eu nu am facut nimic..Dar e asa greu…

In ciuda dezastrului fizic pe care il suport momentan ( sunt arsa, lesinata de somn, si abia imi tin ochii deschisi), psihic sunt mult mai bine. Mi-a ridicat starea de spirit cineva apropiat mie, care , prin postarea ei de pe blog, a retrait momentele copilariei, aducandu-mi aminte de bunicii mei si de oamenii din copilarie…Si atunci am realizat ca nu sunt atat de singura… Si m-am binedispus retraind momentele copilariei…pe care vi le voi povesti cu alta ocazie…Acum trebuie sa inchei aici ca trebuie sa intru intr-o sedinta…

vineri, 23 iulie 2010

Uita de tot...

Nu am mai scris de ceva timp …Nu am mai scris pentru ca nu am avut starea necesara. Am observat ca toate postarile mele sunt triste , scriu doar cand sunt foarte trista. Iar in ultima perioada nu a mai existat acea tristete in sufletul meu. Nu am fost fericita insa am fost si sunt mai linistita.
In aceasta perioada m-am convins inca o data ca esti exact asa cum te descriu ceilalti din jurul meu: UN MINCINOS, un egoist, un dement, fara pic de caracter , fara nici un pic de frumusete- atat interioara cat si exterioara. Esti un zero. Un nimic.

E cam greu sa vezi ca omul alaturi de care ti-ai petrecut 4 ani din viata este asa. Am tot sperat ca e doar o fatada, ca ti-e frica sa iti mai deschizi sufletul in fata mea de teama sa nu iti iei din nou teapa. Insa nu este asa. Acesta esti tu. Iar eu nu te mai vreau asa…

Sunt convinsa ca te vei intoarce. Sunt sigura ca iar vor incepe telefoanele, vizitele in fata blocului meu, parerile de rau, iti vei declara iubirea… Insa, nimic nu mai are sens. Nimic din ce ai putea face nu ma mai poate face sa ma intorc. Nu mai vreau si nu mai pot. Nu te mai iubesc, asa cum nici tu nu ma mai iubesti. Mi-e bine fara tine. Ma simt libera, linistita…Nu mai exista intrebari si nu mai doresc raspunsuri. Ramai tu in lumea ta asa cum doresc si eu sa raman in lumea mea…