Nu mai vreau nimic…nu mai vreau sa mai aud ceva…vreau doar sa fiu eu cu propriile mele ganduri…Si cand sunt, ma sperii si caut pe cineva langa mine.
Firea umana este una complexa. Consideram ca ne dorim ceva, insa, de fapt vrem altceva. Ne facem planuri, idealuri, dar tot nu suntem multumiti. Ne cerem iertare, suntem iertati, insa tot nu ne schimbam.
Oare ce ne-a inrait ?Sistemul in care traim, lipsurile, sau poate asa suntem noi construiti? Suntem construiti sa ne urmam doar propriile interese, uitand ca mai exista si altii pe langa noi? Suntem construiti sa ne jucam cu sentimentele celorlalti atata timp cat avem ceva de castigat?
Si mai este ceva…Uitam ca simtim, uitam ca suntem oameni, uitam ca avem sentimente si ca asa cum noi ne dorim anumite lucruri, poate si cei de langa noi au anumite dorinte. Uitam ca suntem doar calatori pe aceasta lume si ca nu trebuie sa ne construim palate sau averi, pentru ca , in final, nu luam nimic cu noi.
Poate am fost un pic critica sau un pic exagerata mai sus, insa, pe zi ce trece realizez ca am devenit niste robotei care isi traiesc viata dupa anumite principii, telul principal fiind Banul, ignorand celelalte lucruri care ne-ar putea face viata mai frumoasa si pe noi, implicit, mai buni.
When you decide to emigrate
Acum 2 zile
Un comentariu:
De obicei te schimbi cand nu mai primesti darul iertarii. Inrairea asta este de cele mai multe ori superficiala, indusa mai bine zis. De-a lungul zilelor esti dezamagit, iti iei suturi de cele mai multe ori gratuit si uite asa instinctul de aparare si autoconservare te determina sa inventezi o masca, pe care o porti ca macar la suprafata sa nu se mai vada ca te doare...in interior de fapt nu se schimba nimic iar tensiunea si durerea are acelasi nivel, sau este chiar mai mare pentru ca nu se mai elibereaza.
Trimiteți un comentariu