Doare...sa doara!

Ieri m-ai intrebat de ce plang!

Sunt multe motivele pentru care plang. Si sunt diverse. Insa, in esenta lor, toate tin de tine.

Plang pentru ca incep sa constientizez din ce in ce mai tare faptul ca nu suntem facuti unul pentru celalalt.
Plang pentru ca ma simt singura.
Plang pentru ca mi-as dori sa schimb ceva, atat la mine, cat si la tine, insa nu se poate. Plang pentru ca nu am fost hotarata cand trebuia.
Plang pentru ca mi-am construit viata in functie de a ta.
Plang pentru ca fiecare clipa care trece mi-as dori sa o petrec alaturi de tine, dar tu nu esti niciodata langa mine.
Si lista poate continua.

De cateva zile plang …Simt ca nu imi mai gasesc locul, simt ca imi doresc altceva, simt ca a sosit momentul sa merg mai departe.
Pe de alta parte mi-as dori sa ma opresti, sa imi spui ca ma vrei langa tine, sa imi arati ca te-ai schimbat si ca ma iubesti, insa observ ca nu-ti pasa…
De aceea, se da o mare batalie:inima imi spune ca imi va fi dor de tine si de iubirea ta, ratiunea ma intreaba: care iubire? Iubirea care a trecut de mult?Iubirea care de fapt nu exista ci este doar o amagire?Iubirea care ma face atat de mult sa sufar?

Poate ca ma voi linisti doar in momentul in care voi afla ce simt de fapt pentru tine. E iubire sau doar obisnuinta? Te iubesc pentru ce esti sau e doar dorinta de a-mi demonstra ca te pot schimba? E nevoia de a ma tine in brate sau nevoia de a te face sa ma iubesti din nou doar din simplul fapt ca nu stiu sa pierd?

Multe intrebari, putine raspunsuri. Si cu cat trece timpul ma adancesc din ce in ce mai tare in starea mea de confuzie. Iar tu nu esti constient de nimic…nu-mi simti durerea, dorul, nevoia de a ma linisti, de a-mi construi un viitor, nevoia de stabilitate…Pentru tine sunt doar persoana care nu este capabila sa iubeasca, sa simta si sa sufere….

Cerc vicios

Cerc vicios…intr-adevar, de cateva zile simt ca sunt intr-un cerc vicios, intr-un cerc in care regasesc doar persoane ca mine…fara pic de personalitate, fara pic de vointa si respect de sine. Persoane care se incapataneaza sa duca pana la capat un lucru care de mult este terminat, care nu-si mai are rostul si care cu siguranta nu va duce la nimic bun.

Nu ma inteleg si nu le inteleg. Ne place sa ne facem rau singure?Ne place sa ne pierdem respectul de sine in fata celorlalti? Ne multumim sa fim percepute doar ca simple accesorii sau dorim mai mult de la viata si de la noi insine?

Facem aceleasi greseli…vedem ca nu suntem fericite si multumite insa continuam sa ne complacem. Vedem ca persoana de langa noi nu are pic de respect pentru noi insa continuam sa parcurgem acelasi drum in fiecare zi.

Ne dorim din tot sufletul sa continuam aceste relatii incat nu mai constientizam cand suntem la limita ratiunii si cand nu. Cand suntem apreciate si iubite si cand suntem simple carpe de sters pe jos.

Avem pretentia ca suntem inteligente, ca stim sa vorbim si sa ne comportam, insa,de fapt ne afundam din ce in ce mai tare in noroi. Nu constientizam cand suntem bataia de joc a cuiva sau cand suntem folosite ca simple accesorii. Incercam sa cautam scuze si chiar gasim. Unele jalnice, fara pic de ratiune, care ne fac sa ne mai amagim pentru cateva zile sau saptamani, dupa care ajungem in acelasi impas…Are rost aceasta relatie? Merita? Nu ar fi mai bine sa pun capat si sa merg mai departe?El nu se va schimba, eu nu voi fi niciodata fericita alaturi de el…Si ne decidem sa o terminam. Si ne amagim cu acest gand o zi. Dupa care a doua zi incep iarasi remuscarile si frica de singuratate si de ceva nou. Incepem din nou sa ne intrebam daca totusi nu mai merita o sansa, daca nu cumva am exagerat, daca poate mai este posibil sa mai facem ceva pentru aceasta relatie, ca si el ne iubeste, ca si el totusi a dat un telefon sau un sms, deci inseamna ca nu ii suntem indiferente. Si asa ne amagim pentru inca ceva timp. Dupa care o luam din nou de la capat.


Cat mai aveti de gand sa continuati asa? Cat mai am de gand eu sa mai continui asa? Cand vom deschide odata ochii si vom realiza ca suntem frumoase, destepte si ca meritam ceva mai bun? Ca de fapt ei sunt niste jigodii care nu apreciaza ce au decat dupa ce ne pierd?

Tzumpiliciul meu!

Azi a venit randul sa scriu si despre prietenii mei. Insa, nu pot povesti despre fiecare in urmatoarele randurile asa ca o sa ii iau pe rand, fiind convinsa ca le va veni randul la fiecare.

Prima pe lista mea este desigur o persoana care nu avea cum sa lipseasca de pe blogul meu. Ne stim de 5 luni aproape insa cateodata simt ca ne-am cunoaste de mai mult timp.

Insa, nu am fost atat de apropiate de la inceput. Prima data cand am vazut-o mi s-a parut un pic fitzoasa. Genul de fata de Dorobanti, care toata ziua sta si isi face unghiile si tot ce are in cap sunt doar haine si baieti.

Nu era genul meu asa ca nici nu am cautat sa fim mai apropiate, sa ne cunoastem sau sa conversam. Conversatia noastra se limita la un Neatza, sau cateodata, la o tigara afara, c and ii mai povestea vreunui coleg de-al nostru cate o povestire interesata, mai schimbam si noi doua cuvinte.

Insa, la un moment dat, nici nu mai tin minte cand, am inceput sa mai schimbam cate o vorba afara, la tigara. La inceput de lucruri generale, apoi despre cei din jur, pana am ajuns sa vorbim de vietile noastre si de problemele pe care le intampinam zi de zi.

Astfel, am inceput sa o cunosc, si mi-am dat seama ca prima mea impresie a fost una total eronata. Poate ca merge pe Dorobanti, poate ca se gandeste la haine , insa nu face un mod de viata din aceste lucruri, sentimentele si cei din jur fiind mai importanti pentru ea.

Am descoperit ca este o fire foarte sensibila, care intotdeauna cauta sa nu deranjeze pe nimeni, cu mult bun simt – uneori prea mult, iar daca vreodata ai nevoie de ceva, in mod sigur este langa tine, cu o vorba calda.

Nu incearca niciodata sa te deranjeze, iar daca cumva are impresia ca a gresit cu ceva, nu ezita sa-si ceara scuze. Nu am gasit nici un pic de superficialitate la ea, ci mai degraba o incredere oarba in oameni.

Ea a fost cea care mi-a demonstrat ca prima impresie poate fi una total eronata. Ea a fost cea care m-a invatat ca nu trebuie sa judeci un om dupa o simpla privire aruncata asupra lui sau dupa doua cuvinte schimbate la intamplare.

Asa ca aceste cuvinte sunt pentru ea, si chiar daca nu ne cunoastem de multa vreme, o pot considera prietena mea si nu doar o simpla colega.

Asa ca , Tzumpilici , deschide bine ochii, uita-te mai bine la tine, vezi cate poti oferi si cati oameni tin la tine, si nu mai fi suparata, ca viata e frumoasa si chiar daca dai de un hop sau esti nemultumita de anumite lucruri, intotdeauna e loc de mai bine!

La multi ani Tzumpilici!!!

Asta e lumea in care traim?

Nu mai vreau nimic…nu mai vreau sa mai aud ceva…vreau doar sa fiu eu cu propriile mele ganduri…Si cand sunt, ma sperii si caut pe cineva langa mine.

Firea umana este una complexa. Consideram ca ne dorim ceva, insa, de fapt vrem altceva. Ne facem planuri, idealuri, dar tot nu suntem multumiti. Ne cerem iertare, suntem iertati, insa tot nu ne schimbam.

Oare ce ne-a inrait ?Sistemul in care traim, lipsurile, sau poate asa suntem noi construiti? Suntem construiti sa ne urmam doar propriile interese, uitand ca mai exista si altii pe langa noi? Suntem construiti sa ne jucam cu sentimentele celorlalti atata timp cat avem ceva de castigat?

Si mai este ceva…Uitam ca simtim, uitam ca suntem oameni, uitam ca avem sentimente si ca asa cum noi ne dorim anumite lucruri, poate si cei de langa noi au anumite dorinte. Uitam ca suntem doar calatori pe aceasta lume si ca nu trebuie sa ne construim palate sau averi, pentru ca , in final, nu luam nimic cu noi.

Poate am fost un pic critica sau un pic exagerata mai sus, insa, pe zi ce trece realizez ca am devenit niste robotei care isi traiesc viata dupa anumite principii, telul principal fiind Banul, ignorand celelalte lucruri care ne-ar putea face viata mai frumoasa si pe noi, implicit, mai buni.

LA MULTI ANI!

La multi ani pentru toate mamele si femeile!Astazi este ziua voastra, o zi in care trebuie sa fiti rasfatate si sa vi se multumeasca pentru fiecare clipa in care ati fost alaturi de noi!
La multi ani , MAMI! Desi au trecut anii in care ma pregateam cu cateva zile de ziua ta, in care iti confectionam felicitari si cadouri, in sufletul meu tot un copil am ramas si daca as fi fost acasa poate ca m-as fi gandit la o mica felicitare...
MAMA...e un cuvant atat de mic dar cu o atat de mare insemnatate! Pentru mine mama inseamna totul...e fiinta care este mereu in urma mea si ma ajuta, este persoana care ma sprijina la greu, care imi accepta greselile, care incearca sa ma inteleaga si din cand in cand sa –mi si acopere unele greseli, cu speranta ca poate voi intelege ca am gresit si nu le voi mai face si a doua oara. Este persoana care incearca sa fie alaturi de mine chiar daca deciziile mele nu sunt cele mai bune, care incearca sa-mi arate unde gresesc dar fara sa-mi impuna ceva concret. Este mama...si acest cuvant spune totul...
De aceea, astazi vreau sa-ti multumesc MAMI pentru tot ce ai facut pana acum pentru mine, ca esti umarul pe care de multe ori pot sa plang si sper sa te tina Dumnezeu multi ani de acum incolo, sa ne putem bucura impreuna de micile bucurii ale vietii! Imi pare rau ca nu pot fi astazi langa tine dar stiu ca esti pe maini bune,alaturi de tatal si de sora mea!
Te iubesc!

Sfarsit!

Ati simtit vreodata ca iti doresti din tot sufletul o persoana dar ca nu o poti avea?Ca iti doresti sa fii alaturi de cineva, doar tu si el, fara o a treia persoana?
In ultimii 2 ani, zi de zi traiesc cu aceasta dorinta. Dorinta a fost cea care m-a tinut alaturi de el si nu m-a facut sa renunt si sa merg mai departe. Poate si un pic de speranta, ca poate intr-o zi va fi din nou posibil..
Insa ce se intampla cand speranta dispare, cand realizezi ca de fapt lucrul pe care ti-l doresti nu mai poate fi realizabil? Nu se intampla nimic…ramai tu in continuare, aceeasi persoana dintotdeauna, insa cu un suflet pustiit, golit, in care nu mai este loc de nimic. Nici de suferinta, nici de bucurie, de nimic…e un loc gol in care nu se mai intampla nimic, in care stai si astepti…Astepti poate soarele, astepti poate pe cineva, astepti poate sa te hotarasti si de aceasta data sa fie o hotarare decisive…astepti sa se faca liniste…
Nu credeam vreodata ca voi fi capabila sa simt atatea lucruri in acelasi timp. Nu mi-am imaginat ca pot fi o persoana slaba, fara pic de personalitate, care nu este capabila sa ia o decizie irevocabila, calcandu-si pe inima si pe tot. In acelasi timp nu mi-am imaginat cat de calma pot fi in anumite situatii chiar daca simt ca s-a terminat totul pentru mine si ca mi s-a rupt sufletul in doua…
Aseara mi-am dovedit calmitatea in fata unei persoana care nu se astepta la aceasta reactive…Se pregatise pentru furtuna, astepta sa incep sa tip, sa reprosez, sa plec…Insa nu am facut nimic din toate acestea…Am ramas pe loc, uitandu-ma la el , nefiind in stare sa schitez nici un gest. Am reactionat ca si cum un lucru normal tocmai se intamplase…
Nu stiu cum a interpretat starea mea…Poate a crezut ca am tacut de teama sa nu-l pierd, sau poate ca am tacut ca nu ma mai intereseaza…Nici el nu stia cum sa interpreteze..
La un moment dat mi-a fost frica si mie de reactia mea..nu stiam nici eu cum sa o interpretez…Insa, dup ace m-am gandit o noapte intreaga, cred ca am reactionat asa deoarece sunt goala pe dinauntru, deoarece nu mai sunt in stare sa lupt, deoarece nu mai vad un motiv pentru a lupta… In fond, pentru ce lupt?Pentru o persoana care niciodata nu va sti sa ma faca fericita?pentru o persoana care astepta doar ca eu sa ofer si atat?
Sunt la pamant in acest moment…Incerc sa fiu calma si tare si incerc sa iau o decizie…Deja stiu care e decizia dar mi-e frica sa o pun in practica…Trebuie sa- mi fac curaj insa si poate intr-o zi imi va fi mai bine…Oricum totul este pierdut si nu mai exista o lupta…

LA MULTI ANI

Astazi este ziua unui om drag mie. Unui om care a insemnat totul pentru mine. Unui om caruia i-am incredintat toate clipele mele, toate trairile mele. De aceea, desi i-am zis si personal, mai doresc sa0i urez inca o data LA MULTI ANI, sa fie fericit , sanatos si iubit.Chiar imi doresc aceste lucruri pentru el, chiar daca intre noi nu mai sunt sanse. Chiar daca el considera ca i-am stricat ziua rugandu-l sa o terminam si sa incercam sa ne vedem fiecare de viata lui. Sunt convinsa ca acesta este cel mai bun lucru pe care il puteam face, atat pentru mine cat si pentru el. Chiar daca simt ca il iubesc din toata inima si desi in aceste clipe nu-mi pot imagina viata fara el, nu-mi pot imagina zilele fara sa-i aud vocea, fara sa-l simt langa mine, e cea mai buna alegere pe care am putut sa o fac.
Am sa postez si aceasta melodie, care in mare masura exprima multumirea mea pentru clipele frumoase pe care mi le-a oferit. LA MULTI ANI!

http://www.youtube.com/watch?v=9CkKuA86Mis&feature=related