luni, 27 septembrie 2010

Iubirea si durerea

De ce iubirea trebuie sa doara?De ce trebuie sa simti ca nu iti mai apartii ci ti-ai daruit inima altcuiva , de ce trebuie sa te trezesti in fiecare dimineata cu aceeasi durere si dor in suflet ca sa iti dai seama ca iubesti? De ce atunci cand iubesti nu te poti atasa de altcineva?Nu poti descoperi si la ceilalti calitati, ci numai defecte?Numai comparatii?

Si mai rau de atat: de ce trebuie sa iubesti cand stii ca iubirea aceasta nu iti face decat rau?De ce trebuie sa iubesti daca stii ca nu exista un viitor?Daca stii ca de fapt in adancul sufletului tau stii ca nu vrei sa se mai intoarca la tine si ca trebuie sa mergi mai departe?

Cred ca de fapt doare ca ai crezut intr-un om si i-ai daruit tot ce aveai mai bun in tine. Cred ca doare pentru ca inca nu a murit speranta. Cred ca doare ca nu-ti vine sa crezi ca dupa atatia ani nu a mai ramas nimic. Cred ca doare pentru ca stii ca intr-o zi te vei trezi si acel om pentru care ai trait atatia ani si i-ai daruit fiecare clipa a ta si fiecare gand, nu va mai exista in viata ta. E ca si mort. Singura diferenta este ca nu vei avea un mormant unde sa te duci sa-ti plangi dorul.

Te simti singura. Te simti a nimanui. Desi ai langa tine o multime de personae care incearca sa te scoata din depresie si din starile proaste, tot singura esti. Durerea tot tu o simti, dorul la fel. Chiar daca sunt clipe cand uiti si te gandesti la altceva sau iti umpli timpul cu alte chestii, seara, in pat,tot tu cu durerea ta veti fi. O durere care te macina pe zi ce trece, o durere care te intristeaza pe zi ce trece, o durere care te schimba si te introverteste. Nu mai stii de unde sa incepi, simti ca nu mai stii cum este sa o iei de la capat si cel mai rau, crezi ca nu ai sa mai gasesti persoana care sa te faca sa iti doresti un viitor …

E slabiciune sau doar iubire? E obisnuinta sau doar incapacitatea de a renunta la ceva ce credeai ca e al tau? Nici tu nu mai stii…

Cum e sa te gandesti non-stop, zi de zi la faptul ca el tine pe altcineva in brate?Ca ii sopteste ei cuvintele frumoase pe care candva ti le soptea tie? Ca o alinta pe ea si imparte cu ea gandurile lui? E groaznic, e o tortura. E masochism.El oricum nu da doi bani pe ce faci tu, nu il intereseaza daca esti sau nu, daca totul e ok sau nu.Egoismul merge pana la capat. Iti distruge orice relatie care poate ar fi putut avea un viitor, iti promite luna de pe cer pentru ca mai apoi sa te lase deodata, motivand ca sunt prea multe lucruri care ne impiedica sa avem o relatie de viitor.


Sau poate s-a saturat si el de acel du-te vino. De acel nu te vreau dar nici nu te las. Poate s-a saturat si el sa –ti distruga viata. Poate a constientizat ca nu iti poate oferi ce iti doresti si mai bine sa iti ofere altcineva. Sa-ti multumesc sau sa te judec in continuare?

miercuri, 22 septembrie 2010

Lunga relatie de trei zile!!

Scapi de dracul dai de taica-su!E cat se poate de adevarata aceasta zicala! Daca am fost convinsa ca voi termina cu surprizele si cu taranii in urma despartirii de “ FIU”,se pare ca m-am inselat amarnic.

Bine, situatia e un pic diferita, de asemeni si foarte haioasa, dar ambii, in esenta, sunt bolnavi mintal.Unul nu stie cum sa mai faca fata la atatea tentatii, adica “Fiul”, celalalt se daruieste doar uneia singure, si cand spun daruieste inseamna complet devotat chiar si dupa 2 ore de cand a cunoscut-o, si aici ma refer la “Tatal”.

Experiente haioase cred ca am avut cu totii in viata, iar eu cu aceasta ultima experienta pot da interviu sa intru (cu success chiar), in trupa de stand-up comedy DEKO CAFÉ.

Ca sa ma intelegeti, o sa va povestesc pe scurt cat de penibili pot fi unii barbati si de ce uneori chiar cred ca isi merita soarta.

Tipul in cauza este un barbat la 31 de ani ( acum imi explic de ce a ajuns la aceasta varsta singur), cu capul pe umerii ar crede altii, insa un mare fatalau. Ma cunoaste intr-o seara ( nu, nu intr-o seara de mai) iar a doua zi e in stare sa-mi ofere si luna de pe cer – apropos:ieri mi-a zis ca e luna plina si sa o privesc-cat de romantic- in conditiile in care eram doar in perioada de tatonare. Nici macar nu-I stiam numele intreg, cu ce se ocupa, unde locuieste si cu cine. Nu asta ar fi partea urata a lucrurilor, orice femeie isi doreste un barbat romantic si care sa-I arate ca este interesat de ea. Dar sa nu pice in cealalta extrema, cea in care exasperezi persoana si iti creezi deja o lume imaginara despre un cuplu care nici macar nu exista.

Primele 3-4 mesaje chiar m-au surprins placut. Si primele 3-4 telefoane. Dar in conditiile in care, in numai 3 zile casuta mea de mesaje este arhiplina iar telefonul meu este dat pe silent la birou de catre colegi, si in special de seful meu, incepi sa iti pui intrebari daca chiar este atat de romantic pe cat ai crezut si nu un obsedat. Si asta din nou, nu ar fi fost atat de grav. Poate m-as fi gandit ca s-a infierbantat un pic mai tare dar ca se rezolva. Insa, ce te faci cand deja face planuri pentru urmatorul “vikend”. ( n.a. weekend)? Din nou, foarte dragut din partea lui- ma intrebam cum am putut fi atat de norocoasa? Insa, cand a inceput sa-mi detalieze toate planurile legate de plecarea la munte, care specific tinea doar 2 zile-adica sambata si duminica, mi-am dat seama ca are o problema cu timpul. In doar doua zile, in conceptia lui, eram in stare sa vedem trei sferturi din Romania si inca o parte din Ungaria. Lucru care ar fi fost posibil daca avea un avion si nu o simpla masina ( adica un Ford mititel, asa ca pentru sexul feminin). Cu aceasta masinuta se astepta sa urcam in varful muntelui, la altitudinea de 2000 de metri, unde aveam si discoteca…bine, a precizat- nu era LE GAGA- dar pe aproape. Presupun ca erau invitate si animalele salbatice din padure ca sa para mai populata discoteca. Atentie, nu clubul!!!

Din nou, asta nu ar fi fost o mare problema. Ma gandeam ca era atat de entuziasmat la gandul ca vom petrece un weekend impreuna incat dorea sa imi descrie in cele mai frumoase cuvinte atmosfera care urma sa ma astepte.

Dar ce te faci cand incepe sa-ti vorbeasca 2 zile incontinuu de echipament? La inceput s-a oferit sa-mi cumpere un trening. I-am zis ca ma descurc, ca gasesc eu un trening prin dulap. Apoi a trecut la adidasi. La fel, o pereche tot gaseam. Dar s-a gandit ca el are un echipament in plus acasa si are de gand sa mi-l inchirieze mie, plata fiind in pupici, al caror gust nici nu-l stia prea bine, ca a fost un mic pupic, mai mult pe jumatate. De fapt mi-a zis sa stau linistita ca imi asigura tot echiamnetul, mai putin ciubotele, cum s-a exprimat el. Acum eu stau sa ma gandesc?Oare el vroia ca eu sa merg in trening iar el la costum?Ca in timp ce vb de planurile de weekend ma intreaba din senin daca stiu sa fac nod la cravata.Intr-un final am cedat nervos si l-am anuntat ca eu merg in blugi.

Dupa ce am reusit sa clarific si aceste lucruri in 11 mii de mesaje si telefoane, am trecut la partea cu vremea. Ca s-a interesat si va fi vreme urata, dupa care a auzit ca de fapt va fi frumos. Chiar ultimul weekend frumos din acest an, de care ne puteam bucura linistiti, ca doi “indragostiti”.

Dupa ce am terminat , sa spunem, si discutiile despre vreme, a tinut sa ma anunte ca sa stau linistita, ca dupa ce vom vizita PARADISUL ACVATIC,un complex plin de piscine si distractii, si vom urca la 2000 de m altitudine, ne va astepta unchiul sau, in Brasov pentru a ne conduce la el la cabana. Unde?nu mai tin minte. Prea multe detalii fara sens. Mi-am zis, ce frumos: vom avea deschizator de drumuri. Insa, mai tarziu am aflat ca unchiul sau nu se va intoarce cu noi cu masina, ci el va veni cu motocicleta si ne va escorta pana la el la cabana. In drum, trebuia sa ne oprim si pe la nepoata unchiului, pentru a-I duce bomboane. De ce?Nu stiu. E un detaliu mic care nu era atat de important precum vremea, echipamentul, motocicleta, discoteca si nodul la cravata.

Din nou, nimic grav. Puteam sa trec cu vederea peste anumite detalii. Insa, ce te faci cand observi ca nu mai ai voie sa ai propria ta viata sociala? Nu mai aveam cum sa dorm, nu mai aveam voie sa ma duc la ziua prietenilor mei, ba pardon, puteam dar sa nu stau mult. Ce te faci cand omul este atat de disperat incat isi cumpara telefon si cartela noua pentru a fi in aceeasi retea? Cred ca intr-adevar avea nevoie, ca trebuia sa-si activeze optiunea de 2000 de minute si 2000 de sms-uri, ca sa fie sigur ca avem timp si posibilitate de a vorbi. Nu cumva sa treaca minutul fara sa ma auda.


Asa ca , dupa 3 zile de chin, in care ziceai ca m-am casatorit si am un barbat posesiv, a venit si finalul. L-am anuntat ca mai bine ramanem prieteni si nu facem pasuri pentru a deveni un cuplu. Am crezut ca intelege. Vorba aia:are 31 de ani. Da se pare ca m-am inselat. Jumatate de ora m-am chinuit sa-l fac sa inteleaga, ca el sa ramana cu ideea ca de fapt o luam incet dar ca tot impreuna. S-a chinuit si prietena noastra comuna sa-l faca sa vada realitatea, dar el o tinea pe al lui… Ca avem atat de multe in comun (oare cand si-o fi dat seama de lucurile in comun cand noi 3 zile am vb doar despre plecarea la munte?), ca trebuie sa o luam incet si ca e convins ca nu o sa-mi para rau. Dupa multe dezbateri a ajuns si la o concluzie… Putem sa mergem in weekend in 4 la munte…Si ca el e convins ca eu i-am dat sperante, eu am vrut plecarea la munte, eu am vrut sa-mi ia echipamanet si tot eu sunt cea care am vrut sa iesim impreuna…

Imi pare rau ca nu cunosc nici un psihiatru…Sigur l-ar fi ajutat si in cativa ani si-ar fi revenit. Cam tarziu dar mai bine decat niciodata…

Tot ce imi ramane mie acum e sa trec la urmatorul…Oare ce ma mai asteapta?

joi, 9 septembrie 2010

Ratacire de moment

Desi am zis ca nu am sa mai scriu pe blog pana nu ma voi simti pregatita si voi fi libera de absolut orice gand, azi nu m-am putut abtine. Si cum cuvintele si gandurile mele nu isi mai au rostul sau nu vreau sa le scriu pentru ca mi-am interzis sa imi mai doresc anumite lucruri si anumite persoane, voi posta versurile unei melodii care exprima exact ce simt in acest moment:



It's been the longest winter without you
I didn't know where to turn to
See somehow I can't forget you
After all that we've been through

Going coming
Thought I heard a knock
Who's there no one
Thinking that I deserve it
Now I realize that I really didn't know
If you didn't notice you mean everything
Quickly I'm learning to love again
All that I know is I'mma be ok


Thought I couldn't live without you
It's gonna hurt when it heals too
It'll all get better in time
Even though I really love you
I'm gonna smile cause I deserve to
It'll all get better in time

I couldn't turn on the TV
Without something there to remind me
Was it all that easy
To just put aside your feelings

If I'm dreaming don't wanna laugh
Hurt my feelings but that's the path
I'll believe in
And I know time will heal it
If you didn't notice boy you mean everything
Quickly I'm learning to love again
All I know is I'mma be ok


Thought I couldn't live without you
It's gonna hurt when it heals too
It'll all get better in time
Even though I really love you
I'm gonna smile cause I deserve to
It'll all get better in time

Since there's no more you and me
It's time I let you go
So I can be free
And live my life how it should be
No matter how hard it is I'll be fine without you
Yes I will


Thought I couldn't live without you
It's gonna hurt when it heals too
It'll all get better in time
Even though I really love you
I'm gonna smile cause I deserve to (yes I do)
It'll all get better in time.


Poate e doar o exagerare de moment...poate nu e ce simt...sau poate nu vreau sa mai simt...

duminică, 1 august 2010

Un nou inceput

Ma gandeam sa sterg acest blog…Mi-am dat seama ca l-am facut doar pentru a-mi exprima sentimentele in perioadele de maxima suferinta…Si cum am inceput sa-mi revin, sunt linistita si chiar binedispusa, parca simt ca nu mai am ce scrie aici.Insa, am stat, am analizat si mi-am dat seama ca nu are rost sa-l sterg. Cand voi mai simti durerea, cand voi fi din nou dezamagita sau pur si simplu, cand voi dori sa ma reintorc in trecut si mai ales in perioada aceasta, imi va face bine sa recitesc aceste postari pentru a-mi da seama cat de penibila am fost si cate am acceptat. Si poate asa nu le voi mai face.

Asa ca voi lasa acest blog si poate, cine stie, din cand in cand , voi mai si scrie ceva.Insa, doresc ca postarile mele viitoare sa fie vesele si nicidecum pline de tristete. Gata, s-a terminat acea perioada a vietii mele. Acum sunt altfel, sunt optimista, nu mai simt dorul, tristetea sau durerea.

Pentru mine este o parte a trecutului pe cand incerc sa o uit deoarece imi provoaca doar dezgust. Nu am ramas cu nici o amintire frumoasa, ci doar cu un sentiment ca au fost 4 ani de cosmar . Iar pentru tine nu mai am nici macar 5% respect. Imi provoci doar dezgust si nici macar nu support sa-ti aud vocea. Ma suni, dau telefonul pe silentios si imi vad mai departe de treaba. Nu am nici un sentiment in acel moment si nici o clipa de ezitare. Esti in trecut si atat…

luni, 26 iulie 2010

Luni!

E luni…Si ca in orice luni, prima zi din saptamana si prima zi dupa weekend, mi-este foarte greu sa ma trezesc. De fapt treaza sunt de la ora 7 insa chiar si acum , dupa 3 ore simt ca inca mai dorm.Toti in jurul meu, la birou, sunt la fel ca si mine. Sunt somnorosi, fara chef de munca si parka facem ce facem ca sa treaca timpul mai repede si sa se termine si programul.

Eu ma simt obosita dupa acest weekend. Am mers la piscina cu gandul sa ma bronzez dar ,cum socoteala de acasa nu este intotdeauna ca aceea din targ, in loc sa ma intorc bronzata, m-am intors arsa. Mi-e greu sa dorm noaptea si mi-e greu sa merg. Simt ca temperatura corpului meu trece de 100 de grade iar prin bluza mea alba se vede roseata pielii. Dar ce sa faci cand esti inconstienta si doresti un lucru fara sa te gandesti mult inainte?Suporti acum consecintele.Un pic de iaurt, o aspirina, o bluzita mai larga si asta este. Astepti sa treaca cat mai repede pentru a merge din nou la plaja.

UUPPSS…cred ca am si racit ca stranut de 10 min incontinuu!!!Si tot trag de mine sa ma apuc de treaba ca acusica trece ziua si eu nu am facut nimic..Dar e asa greu…

In ciuda dezastrului fizic pe care il suport momentan ( sunt arsa, lesinata de somn, si abia imi tin ochii deschisi), psihic sunt mult mai bine. Mi-a ridicat starea de spirit cineva apropiat mie, care , prin postarea ei de pe blog, a retrait momentele copilariei, aducandu-mi aminte de bunicii mei si de oamenii din copilarie…Si atunci am realizat ca nu sunt atat de singura… Si m-am binedispus retraind momentele copilariei…pe care vi le voi povesti cu alta ocazie…Acum trebuie sa inchei aici ca trebuie sa intru intr-o sedinta…

vineri, 23 iulie 2010

Uita de tot...

Nu am mai scris de ceva timp …Nu am mai scris pentru ca nu am avut starea necesara. Am observat ca toate postarile mele sunt triste , scriu doar cand sunt foarte trista. Iar in ultima perioada nu a mai existat acea tristete in sufletul meu. Nu am fost fericita insa am fost si sunt mai linistita.
In aceasta perioada m-am convins inca o data ca esti exact asa cum te descriu ceilalti din jurul meu: UN MINCINOS, un egoist, un dement, fara pic de caracter , fara nici un pic de frumusete- atat interioara cat si exterioara. Esti un zero. Un nimic.

E cam greu sa vezi ca omul alaturi de care ti-ai petrecut 4 ani din viata este asa. Am tot sperat ca e doar o fatada, ca ti-e frica sa iti mai deschizi sufletul in fata mea de teama sa nu iti iei din nou teapa. Insa nu este asa. Acesta esti tu. Iar eu nu te mai vreau asa…

Sunt convinsa ca te vei intoarce. Sunt sigura ca iar vor incepe telefoanele, vizitele in fata blocului meu, parerile de rau, iti vei declara iubirea… Insa, nimic nu mai are sens. Nimic din ce ai putea face nu ma mai poate face sa ma intorc. Nu mai vreau si nu mai pot. Nu te mai iubesc, asa cum nici tu nu ma mai iubesti. Mi-e bine fara tine. Ma simt libera, linistita…Nu mai exista intrebari si nu mai doresc raspunsuri. Ramai tu in lumea ta asa cum doresc si eu sa raman in lumea mea…

miercuri, 7 iulie 2010

Happy

Astazi ma simt mult mai bine…Poate pentru ca incep sa ma linistesc…Poate pentru ca incep sa vad ca sunt mult persoane care ma plac si ma vor in jurul lor.

Am terminat sa ma mai gandesc unde esti, cu cine esti, de ce nu suni, chiar am trecut intamplator prin fata blocului tau si nici macar nu m-am gandit sa ma uit sa vad daca e masina parcata in fata blocului. Simt ca nu ma mai intereseaza atat de mult si acest lucru imi da o stare de liniste pe care nu am mai simtit-o de mult.

Am inceput sa-mi fac planuri pentru aceasta vara, sa imi pregatesc concediul si ma simt foarte entuziasmata. Nu mai stau sa te astept ca poate -poate iti vei face un pic de timp si vom pleca si noi undeva…

Desi afara sta sa ploua si este o zi mai degraba de a sta in pat si de a dormi, eu ma simt foarte happy. Ma incanta lucrurile minore, sunt mai atenta la cei din jurul meu si imi doresc sa fac multe lucruri. Asa ca…trebuie sa inchei aici postarea pentru ca trebuie sa plec la o intalnire de afaceri…

marți, 6 iulie 2010

Hotarare

Tot ce mi-am dorit in ultimii doi ani a fost sa ma iubesti…Am incercat, am asteptat, m-am enervat, mi-am facut din nou sperante…Insa, totul a fost in zadar.


Si m-am saturat…Si simt ca nu mai pot. A devenit mai puternic sentimentul de a nu mai putea decat acela de a spera. Si am inceput sa-mi doresc din ce in ce mai tare sa simt din nou primii fiori ai dragostei, primele iesiri, primele mangaieri…Si problema e ca incep sa simt un pic din toate acestea. Si imi place. Ma face sa ma simt speciala, importanta si imi da o stare de bine.

Asa ca…de ce sa nu-mi deschid inima altcuiva ?De ce sa nu las la o parte trecutul daca tot nu imi face bine si sa ma concentrez asupra viitorului?

Imi doresc un nou inceput, iar un nou inceput nu poate avea loc langa tine. Tu mi-ai demonstrat de atatea ori ca nu mai esti capabil sa ma mai faci sa ma simt speciala incat m-am saturat. De aceea nu mai pot continua sa merg inainte…Mai bine lasam totul intr-un colt , inchis, si fiecare ne vedem de viata noastra. Tu poate vei gasi pe cineva care sa te inteleaga si careia sa ii poti demonstra ce inseamna sa iubesti, iar eu, sa gasesc fericirea si linistea sufleteasca.

Nu am sa mint sa zic ca imi va fi bine si ca nu voi avea momente in care o sa-mi doresc cu disperare sa-ti aud vocea…Sunt convinsa ca vor fi multe astfel de momente. Insa sunt pregatita sa-mi asum acest risc decat sa ma mai complac in ceva ce imi face foarte mult rau si nu imi aduce decat nelinste.

Asa ca…daca nu ai fost capabil sa ma tii langa tine asuma-ti riscul. Nu mai vreau vorbe desarte, nu mai vreau minciuni sau pareri de rau. Lasa-ma sa fiu fericita si linistita ca a trecut mult timp de cand nu m-am mai simtit asa…

luni, 5 iulie 2010

Inceput sau sfarsit?

Mi-as dori un nou inceput. Mi-as dori sa ma simt din nou inocenta si sa cred in existenta unui Fat-Frumos calare pe un cal alb. Mi-as dori sa ma pot crede in puterea dragostei si sa fiu convinsa ca acolo unde exista iubire exista si fericire.

Mi-as dori sa fiu mai puternica, mai stapana pe mine si pe sentimente si sa am curaj. Mi-as dori sa ma trezesc dimineata si sa fiu fericita si multumita.

Mi-as dori…multe lucruri. Din pacate nimic nu se intampla. Pe nici un plan. Ma afund din ce in ce mai tare pe zi ce trece. Am ajuns sa cred ca starea mea naturala este cea de acum: trista si fara chef de nimic. Nici macar speranta nu mai exista, astfel incat nimic pare sa nu mai aiba sens.

Ma simt obosita si fara nici o putere. Nu mai am chef sa fiu fericita o zi doua si 3 disperata. Nu mai vreau sa ma mai incred in oameni si apoi sa-mi iau teapa. Nu ma mai simt in stare sa-mi pun sentimentele pe tava si sa constientizez inca o data ca am gresit. Nu te mai vreau in viata mea pentru ca ma faci sa sufar.

Vreau un nou inceput. Mi-as dori sa imi fac bagajele si sa plec undeva unde sa nu cunosc pe nimeni, unde sa fiu eu cu mine insami. Sa nu mai aud de Tine, de ai mei, de cei din jurul meu. Si cand ma linistesc, sa ma intorc si sa o iau de la capat. Fara tine, fara prezenta ta, fara privirea ta, fara vocea ta…Cred ca pot si ma simt capabila sa fac acest lucru. Saturatia a devenit mult mai mare decat dorinta si speranta.

Poate vei citi ce am scris sau poate nu. Oricum nu mai are importanta. Am incercat mult timp sa-ti captez atentia incat m-am saturat. Tu oricum nu intelegi nimic din ce spun, scriu sau fac.Tot ca tine faci, tot cum vrei si simti tu. Adica nu faci nimic. Decat sa dispari si sa reapari cand ai tu chef.

Lasa-ma sa imi traiesc propria viata. Uita ca exist. Uita ca am fost langa tine cand ti-a fost mai greu si uita ca m-ai lasat singura cand am avut eu nevoie. Uita ca te-am iubit si nu am primit nimic in schimb. Uita ca m-ai mintit. Uita tot: amintiri, ani si clipe. Nu imi faci decat rau iar eu nu mai pot.

Daca acum ceva timp am vazut ca pot trai fara tine, de ce sa nu o fac?De ce sa nu incetez sa ma mai gandesc la tine si sa incep sa-mi construiesc propria mea viata? Am putut odata si voi putea si de acum incolo. Voi incerca sa caut alt priviri, alti ochi, alte soapte, alte mangaieri. Imi voi demonstra ca viata poate fi frumoasa daca iti doresti si ca iubirea nu trebuie sa doara intotdeauna ci poate fi si frumoasa….

miercuri, 23 iunie 2010

Doare...sa doara!

Ieri m-ai intrebat de ce plang!

Sunt multe motivele pentru care plang. Si sunt diverse. Insa, in esenta lor, toate tin de tine.

Plang pentru ca incep sa constientizez din ce in ce mai tare faptul ca nu suntem facuti unul pentru celalalt.
Plang pentru ca ma simt singura.
Plang pentru ca mi-as dori sa schimb ceva, atat la mine, cat si la tine, insa nu se poate. Plang pentru ca nu am fost hotarata cand trebuia.
Plang pentru ca mi-am construit viata in functie de a ta.
Plang pentru ca fiecare clipa care trece mi-as dori sa o petrec alaturi de tine, dar tu nu esti niciodata langa mine.
Si lista poate continua.

De cateva zile plang …Simt ca nu imi mai gasesc locul, simt ca imi doresc altceva, simt ca a sosit momentul sa merg mai departe.
Pe de alta parte mi-as dori sa ma opresti, sa imi spui ca ma vrei langa tine, sa imi arati ca te-ai schimbat si ca ma iubesti, insa observ ca nu-ti pasa…
De aceea, se da o mare batalie:inima imi spune ca imi va fi dor de tine si de iubirea ta, ratiunea ma intreaba: care iubire? Iubirea care a trecut de mult?Iubirea care de fapt nu exista ci este doar o amagire?Iubirea care ma face atat de mult sa sufar?

Poate ca ma voi linisti doar in momentul in care voi afla ce simt de fapt pentru tine. E iubire sau doar obisnuinta? Te iubesc pentru ce esti sau e doar dorinta de a-mi demonstra ca te pot schimba? E nevoia de a ma tine in brate sau nevoia de a te face sa ma iubesti din nou doar din simplul fapt ca nu stiu sa pierd?

Multe intrebari, putine raspunsuri. Si cu cat trece timpul ma adancesc din ce in ce mai tare in starea mea de confuzie. Iar tu nu esti constient de nimic…nu-mi simti durerea, dorul, nevoia de a ma linisti, de a-mi construi un viitor, nevoia de stabilitate…Pentru tine sunt doar persoana care nu este capabila sa iubeasca, sa simta si sa sufere….

vineri, 18 iunie 2010

Cerc vicios

Cerc vicios…intr-adevar, de cateva zile simt ca sunt intr-un cerc vicios, intr-un cerc in care regasesc doar persoane ca mine…fara pic de personalitate, fara pic de vointa si respect de sine. Persoane care se incapataneaza sa duca pana la capat un lucru care de mult este terminat, care nu-si mai are rostul si care cu siguranta nu va duce la nimic bun.

Nu ma inteleg si nu le inteleg. Ne place sa ne facem rau singure?Ne place sa ne pierdem respectul de sine in fata celorlalti? Ne multumim sa fim percepute doar ca simple accesorii sau dorim mai mult de la viata si de la noi insine?

Facem aceleasi greseli…vedem ca nu suntem fericite si multumite insa continuam sa ne complacem. Vedem ca persoana de langa noi nu are pic de respect pentru noi insa continuam sa parcurgem acelasi drum in fiecare zi.

Ne dorim din tot sufletul sa continuam aceste relatii incat nu mai constientizam cand suntem la limita ratiunii si cand nu. Cand suntem apreciate si iubite si cand suntem simple carpe de sters pe jos.

Avem pretentia ca suntem inteligente, ca stim sa vorbim si sa ne comportam, insa,de fapt ne afundam din ce in ce mai tare in noroi. Nu constientizam cand suntem bataia de joc a cuiva sau cand suntem folosite ca simple accesorii. Incercam sa cautam scuze si chiar gasim. Unele jalnice, fara pic de ratiune, care ne fac sa ne mai amagim pentru cateva zile sau saptamani, dupa care ajungem in acelasi impas…Are rost aceasta relatie? Merita? Nu ar fi mai bine sa pun capat si sa merg mai departe?El nu se va schimba, eu nu voi fi niciodata fericita alaturi de el…Si ne decidem sa o terminam. Si ne amagim cu acest gand o zi. Dupa care a doua zi incep iarasi remuscarile si frica de singuratate si de ceva nou. Incepem din nou sa ne intrebam daca totusi nu mai merita o sansa, daca nu cumva am exagerat, daca poate mai este posibil sa mai facem ceva pentru aceasta relatie, ca si el ne iubeste, ca si el totusi a dat un telefon sau un sms, deci inseamna ca nu ii suntem indiferente. Si asa ne amagim pentru inca ceva timp. Dupa care o luam din nou de la capat.


Cat mai aveti de gand sa continuati asa? Cat mai am de gand eu sa mai continui asa? Cand vom deschide odata ochii si vom realiza ca suntem frumoase, destepte si ca meritam ceva mai bun? Ca de fapt ei sunt niste jigodii care nu apreciaza ce au decat dupa ce ne pierd?

luni, 14 iunie 2010

Tzumpiliciul meu!

Azi a venit randul sa scriu si despre prietenii mei. Insa, nu pot povesti despre fiecare in urmatoarele randurile asa ca o sa ii iau pe rand, fiind convinsa ca le va veni randul la fiecare.

Prima pe lista mea este desigur o persoana care nu avea cum sa lipseasca de pe blogul meu. Ne stim de 5 luni aproape insa cateodata simt ca ne-am cunoaste de mai mult timp.

Insa, nu am fost atat de apropiate de la inceput. Prima data cand am vazut-o mi s-a parut un pic fitzoasa. Genul de fata de Dorobanti, care toata ziua sta si isi face unghiile si tot ce are in cap sunt doar haine si baieti.

Nu era genul meu asa ca nici nu am cautat sa fim mai apropiate, sa ne cunoastem sau sa conversam. Conversatia noastra se limita la un Neatza, sau cateodata, la o tigara afara, c and ii mai povestea vreunui coleg de-al nostru cate o povestire interesata, mai schimbam si noi doua cuvinte.

Insa, la un moment dat, nici nu mai tin minte cand, am inceput sa mai schimbam cate o vorba afara, la tigara. La inceput de lucruri generale, apoi despre cei din jur, pana am ajuns sa vorbim de vietile noastre si de problemele pe care le intampinam zi de zi.

Astfel, am inceput sa o cunosc, si mi-am dat seama ca prima mea impresie a fost una total eronata. Poate ca merge pe Dorobanti, poate ca se gandeste la haine , insa nu face un mod de viata din aceste lucruri, sentimentele si cei din jur fiind mai importanti pentru ea.

Am descoperit ca este o fire foarte sensibila, care intotdeauna cauta sa nu deranjeze pe nimeni, cu mult bun simt – uneori prea mult, iar daca vreodata ai nevoie de ceva, in mod sigur este langa tine, cu o vorba calda.

Nu incearca niciodata sa te deranjeze, iar daca cumva are impresia ca a gresit cu ceva, nu ezita sa-si ceara scuze. Nu am gasit nici un pic de superficialitate la ea, ci mai degraba o incredere oarba in oameni.

Ea a fost cea care mi-a demonstrat ca prima impresie poate fi una total eronata. Ea a fost cea care m-a invatat ca nu trebuie sa judeci un om dupa o simpla privire aruncata asupra lui sau dupa doua cuvinte schimbate la intamplare.

Asa ca aceste cuvinte sunt pentru ea, si chiar daca nu ne cunoastem de multa vreme, o pot considera prietena mea si nu doar o simpla colega.

Asa ca , Tzumpilici , deschide bine ochii, uita-te mai bine la tine, vezi cate poti oferi si cati oameni tin la tine, si nu mai fi suparata, ca viata e frumoasa si chiar daca dai de un hop sau esti nemultumita de anumite lucruri, intotdeauna e loc de mai bine!

La multi ani Tzumpilici!!!

joi, 10 iunie 2010

Asta e lumea in care traim?

Nu mai vreau nimic…nu mai vreau sa mai aud ceva…vreau doar sa fiu eu cu propriile mele ganduri…Si cand sunt, ma sperii si caut pe cineva langa mine.

Firea umana este una complexa. Consideram ca ne dorim ceva, insa, de fapt vrem altceva. Ne facem planuri, idealuri, dar tot nu suntem multumiti. Ne cerem iertare, suntem iertati, insa tot nu ne schimbam.

Oare ce ne-a inrait ?Sistemul in care traim, lipsurile, sau poate asa suntem noi construiti? Suntem construiti sa ne urmam doar propriile interese, uitand ca mai exista si altii pe langa noi? Suntem construiti sa ne jucam cu sentimentele celorlalti atata timp cat avem ceva de castigat?

Si mai este ceva…Uitam ca simtim, uitam ca suntem oameni, uitam ca avem sentimente si ca asa cum noi ne dorim anumite lucruri, poate si cei de langa noi au anumite dorinte. Uitam ca suntem doar calatori pe aceasta lume si ca nu trebuie sa ne construim palate sau averi, pentru ca , in final, nu luam nimic cu noi.

Poate am fost un pic critica sau un pic exagerata mai sus, insa, pe zi ce trece realizez ca am devenit niste robotei care isi traiesc viata dupa anumite principii, telul principal fiind Banul, ignorand celelalte lucruri care ne-ar putea face viata mai frumoasa si pe noi, implicit, mai buni.

luni, 8 martie 2010

LA MULTI ANI!

La multi ani pentru toate mamele si femeile!Astazi este ziua voastra, o zi in care trebuie sa fiti rasfatate si sa vi se multumeasca pentru fiecare clipa in care ati fost alaturi de noi!
La multi ani , MAMI! Desi au trecut anii in care ma pregateam cu cateva zile de ziua ta, in care iti confectionam felicitari si cadouri, in sufletul meu tot un copil am ramas si daca as fi fost acasa poate ca m-as fi gandit la o mica felicitare...
MAMA...e un cuvant atat de mic dar cu o atat de mare insemnatate! Pentru mine mama inseamna totul...e fiinta care este mereu in urma mea si ma ajuta, este persoana care ma sprijina la greu, care imi accepta greselile, care incearca sa ma inteleaga si din cand in cand sa –mi si acopere unele greseli, cu speranta ca poate voi intelege ca am gresit si nu le voi mai face si a doua oara. Este persoana care incearca sa fie alaturi de mine chiar daca deciziile mele nu sunt cele mai bune, care incearca sa-mi arate unde gresesc dar fara sa-mi impuna ceva concret. Este mama...si acest cuvant spune totul...
De aceea, astazi vreau sa-ti multumesc MAMI pentru tot ce ai facut pana acum pentru mine, ca esti umarul pe care de multe ori pot sa plang si sper sa te tina Dumnezeu multi ani de acum incolo, sa ne putem bucura impreuna de micile bucurii ale vietii! Imi pare rau ca nu pot fi astazi langa tine dar stiu ca esti pe maini bune,alaturi de tatal si de sora mea!
Te iubesc!

Sfarsit!

Ati simtit vreodata ca iti doresti din tot sufletul o persoana dar ca nu o poti avea?Ca iti doresti sa fii alaturi de cineva, doar tu si el, fara o a treia persoana?
In ultimii 2 ani, zi de zi traiesc cu aceasta dorinta. Dorinta a fost cea care m-a tinut alaturi de el si nu m-a facut sa renunt si sa merg mai departe. Poate si un pic de speranta, ca poate intr-o zi va fi din nou posibil..
Insa ce se intampla cand speranta dispare, cand realizezi ca de fapt lucrul pe care ti-l doresti nu mai poate fi realizabil? Nu se intampla nimic…ramai tu in continuare, aceeasi persoana dintotdeauna, insa cu un suflet pustiit, golit, in care nu mai este loc de nimic. Nici de suferinta, nici de bucurie, de nimic…e un loc gol in care nu se mai intampla nimic, in care stai si astepti…Astepti poate soarele, astepti poate pe cineva, astepti poate sa te hotarasti si de aceasta data sa fie o hotarare decisive…astepti sa se faca liniste…
Nu credeam vreodata ca voi fi capabila sa simt atatea lucruri in acelasi timp. Nu mi-am imaginat ca pot fi o persoana slaba, fara pic de personalitate, care nu este capabila sa ia o decizie irevocabila, calcandu-si pe inima si pe tot. In acelasi timp nu mi-am imaginat cat de calma pot fi in anumite situatii chiar daca simt ca s-a terminat totul pentru mine si ca mi s-a rupt sufletul in doua…
Aseara mi-am dovedit calmitatea in fata unei persoana care nu se astepta la aceasta reactive…Se pregatise pentru furtuna, astepta sa incep sa tip, sa reprosez, sa plec…Insa nu am facut nimic din toate acestea…Am ramas pe loc, uitandu-ma la el , nefiind in stare sa schitez nici un gest. Am reactionat ca si cum un lucru normal tocmai se intamplase…
Nu stiu cum a interpretat starea mea…Poate a crezut ca am tacut de teama sa nu-l pierd, sau poate ca am tacut ca nu ma mai intereseaza…Nici el nu stia cum sa interpreteze..
La un moment dat mi-a fost frica si mie de reactia mea..nu stiam nici eu cum sa o interpretez…Insa, dup ace m-am gandit o noapte intreaga, cred ca am reactionat asa deoarece sunt goala pe dinauntru, deoarece nu mai sunt in stare sa lupt, deoarece nu mai vad un motiv pentru a lupta… In fond, pentru ce lupt?Pentru o persoana care niciodata nu va sti sa ma faca fericita?pentru o persoana care astepta doar ca eu sa ofer si atat?
Sunt la pamant in acest moment…Incerc sa fiu calma si tare si incerc sa iau o decizie…Deja stiu care e decizia dar mi-e frica sa o pun in practica…Trebuie sa- mi fac curaj insa si poate intr-o zi imi va fi mai bine…Oricum totul este pierdut si nu mai exista o lupta…

miercuri, 17 februarie 2010

LA MULTI ANI

Astazi este ziua unui om drag mie. Unui om care a insemnat totul pentru mine. Unui om caruia i-am incredintat toate clipele mele, toate trairile mele. De aceea, desi i-am zis si personal, mai doresc sa0i urez inca o data LA MULTI ANI, sa fie fericit , sanatos si iubit.Chiar imi doresc aceste lucruri pentru el, chiar daca intre noi nu mai sunt sanse. Chiar daca el considera ca i-am stricat ziua rugandu-l sa o terminam si sa incercam sa ne vedem fiecare de viata lui. Sunt convinsa ca acesta este cel mai bun lucru pe care il puteam face, atat pentru mine cat si pentru el. Chiar daca simt ca il iubesc din toata inima si desi in aceste clipe nu-mi pot imagina viata fara el, nu-mi pot imagina zilele fara sa-i aud vocea, fara sa-l simt langa mine, e cea mai buna alegere pe care am putut sa o fac.
Am sa postez si aceasta melodie, care in mare masura exprima multumirea mea pentru clipele frumoase pe care mi le-a oferit. LA MULTI ANI!

http://www.youtube.com/watch?v=9CkKuA86Mis&feature=related

duminică, 14 februarie 2010

"Happy" Valentines Day

E 14 februarie...o zi a indragostitilor, o zi in care fiecare dintre noi ne dorim sa o petrecem alaturi de persoana iubita, sa ne facem cadouri, surprize si sa ne declaram iubirea...
E 14 februarie ...iar eu stau in casa. Daca imi spunea cineva azi dimineata ca va fi o zi petrecuta in casa, singura, as fi zis ca este nebun...Insa se pare ca asta este adevarul.
De cateva zile traiesc cu presimtirea ca ceva rau se va intampla, ca o sa aflu un adevar urat, si poate si de aceea de fiecare data cand am vorbit cu EL m-am agatat de fiecare lucru care nu-mi placea pentru a ne certa. Ma pregateam pentru aceasta zi. O zi in care am constientizat ca nu ocup nici un loc in inima omului pe care il iubesc. O zi in care am constientizat un lucru care era evident de mult. Tot ceea ce mi-a putut oferi a fost un simplu ignore in lista de messenger, acordandu-i unei alte persoane locul de NEDESPARTIT.
Doar intr-o singura clipa mi-am adus aminte de vremurile urate din trecut, intr-o singura clipa am inceput sa resimt acea durere care m-a macinat 2 saptamani in sir acum 2 ani, o durere intensa care in scurt timp s-a prefacut intr-o mare dezamagire. Inca o data am realizat ca nimic nu mai poate fi ca la inceput. Ca nu mai are rost sa-mi consum timpul si ideile pentru o persoana care nu va avea niciodata de gand sa se schimbe, care va continua mereu sa duca o viata duala.
Imi pare rau doar ca nu am putut pune capat mai devreme, ca nu am avut puterea de a merge mai departe fara sa mai cedez la insistentele lui, ca nu am avut puterea de a-mi face o viata mai frumoasa. Imi pare rau de momentele frumoase petrecute impreuna, de linistea pe care o simteam cand eram alaturi de el, de iubirea care imi invada sufletul si imi dadea senzatia ca totul este al meu si ca alaturi de el pot trece peste tot. Din pacate a fost doar o senzatie. De mult timp a incetat sa fie omul care sa-mi fie aproape, care sa fie alaturi de mine cand imi este rau, care sa ma ajute cand am avut nevoie de ceva. A devenit un om egoist care intotdeauna i-a placut sa ma stie aproapre, care sa stie ca atunci cand va avea nevoie este cineva care sa-i fie alaturi si caruia sa-i ceara ajutorul. Fara a da nimic inapoi, decat simple amagiri.
Odata i-am scris unei persoane ca exista o scuza pentru faptul ca nu am renuntat de mult la aceasta relatie. Consideram ca dragostea este oarba si ca nu percepem adevarata realitate. Insa, acum realizez ca era o scuza pe care o foloseam pentru a ascunde faptul ca sunt prea slaba pentru un nou inceput, ca sunt prea slaba pentru a pune capat unui rau care incepea sa-mi macine din ce in ce mai mult viata. Dragostea nu este oarba, deoarece eu am sesizat in toata aceasta perioada toate lucrurile pe care le facea, doar ca ma faceam ca nu le vad. Ma ascundeam in spatele unui val, sperand ca se va schimba si ca va veni momentul in care va constientiza ca ma iubeste numai pe mine si va renunta la toate celelalte persoane. Insa, acest lucru nu se va intampla niciodata. Sau poate nu se va intampla in prezenta mea. Cand ai alaturi o persoana care a trecut intotdeauna peste fiecare lucru urat facut si a luat-o de la capat, lasand totul in urma, incepi sa te obisnuiesti si iti permiti din ce in ce mai multe lucruri, convins fiind ca persoana de langa tine se va isteriza cand va afla, va face scandal dar te va ierta in cele din urma.
De aceea imi retrag cuvintele spuse in postarea anterioara si nu cred ca voi mai afirma vreodata ca o iubire stinsa poate fi reaprinsa. E precum vorba aceea conform careia ciorba reincalzita nu va mai avea niciodata acelasi gust ca la inceput. Cu cat o reincalzesti mai mult cu atat isi pierde din gust si trebuie sa o arunci. Nu mai cred ca este suficient sa iubesti persoana de langa tine si sa constientizezi faptul ca numai pe el il vrei langa tine. Nu este de ajuns pentru a avea o relatie in care sa existe doi, ci este de ajuns numai pentru a pastra o relatie in care este numai o singura persoana, cealalta aparand doar ocazional, doar pentru a mentine flacara sa nu se stinga de tot....
In doi poti sa faci foarte multe lucruri frumoase, sa te bucuri si de un mar mancat impreuna, sa te bucuri si de o dimineata in care te trezesti langa el, dar din pacate, toate acestea nu pot fi simtite decat de amandoi...da, intr-adevar, cel mai mult doare singuratatea in doi...

miercuri, 10 februarie 2010

Despre iubire...si a mea in special

L-am cunoscut intr-o sambata...stiam multe despre el dinainte sa-l cunosc personal, insa nici o clipa pana atunci nu m-am gandit ca ar putea iesi ceva.
Poate nici cand ne-am vazut prima data nu m-a atras si nu m-am gandit la o relatie. A fost totul un joc...Nu intra in planurile mele o relatie serioasa. Abia plecasem la Bucuresti si tot ce imi doream era sa traiesc momentul, sa ma distrez, sa cunosc multa lume. Dar niciodata socoteala de acasa nu se aseamana cu cea din targ...
Dupa cum am spus si mai sus, totul a inceput ca un joc. Eram singura, nu cunosteam aproape pe nimeni in Bucuresti si m-am gandit ca nu strica sa mai ies cu el, sa invat sa cunosc orasul, sa simt ca am pe cineva aproape. Insa, dupa o luna mi-am dat seama ca jocul s-a terminat si a devenit ceva serios. Sau poate a fost ambitie...ambitia de a-mi demonstra ca pot fi mai buna decat alta,ambitia de a-mi demonstra ca pot sa-l castig si sa-l fac sa devina al meu. Se poate spune ca a fost un alt joc...Insa, un joc in care am ajuns sa pierd la un moment dat si sa incerc sa o iau din nou de la capat, un nou inceput in care aveam sanse sa recastig.
Si au trecut astfel 3ani si un pic de atunci....3 ani cu de toate...3 ani plini de iubire si de clipe frumoase dar si clipe urate, poate cele mai urate din viata mea. Momente in care am simtit ca nu mai am pentru ce sa traiesc, momente in care m-am simtit singura, momente in care mi-am dorit cu ardoare sa-l am din nou aproape. Momente in care am inceput sa ma maturizez si sa-mi dau seama de anumite greseli din trecut....
Am postat aceasta poveste din viata mea deoarece sunt convinsa ca orice iubire pierduta poate fi regasita. Daca iti doresti cu adevarat si daca mai exista iubire. Nu voi afirma ca totul este perfect intre noi, ca totul este ca la inceput...Nu, inca mai exista resentimente si acuzatii din trecut insa noi incercam sa trecem peste aceste lucruri. Sau eu cel putin incerc. Stiu ca il iubesc, stiu ca pe el il vreau in viata mea si de aceea sunt dispusa sa trec peste tot si sa o luam de la capat. Un nou inceput in care nu –mi mai pun orgoliul la inaintare( nu atat de des ), un nou inceput in care incerc sa-l inteleg mai mult, un nou inceput in care suntem din nou noi doi, si acest lucru imi este suficient.
Te iubesc puiul meu drag!

marți, 9 februarie 2010

Pentru inceput....

In ultima perioada am simtit nevoia unei schimbari in viata mea. Nu neaparat o schimbare cat ceva nou, ceva care sa ma scoata din monotonia de zi cu zi. De aceea, in timp ce eram la un ceai, mi-a trecut prin minte ideea unui blog. De cateva zile simt ca ma apasa tot felul de idei, ganduri, si sunt atat de multe incat m-am gandit ca ar fi timpul ca incep sa le si astern pe foaie. Sau pe un blog...Si astfel a luat nastere blogul meu: Cuvinte- cu si fara suflet.

Este pentru prima data cand imi voi asterne in fata oamenilor sentimentele si gandurile cele mai adanci , insa imi voi asuma si acest risc. De astazi sunt hotarata sa ma schimb. Si schimbarea va incepe din seara asta. Si va continua si maine, cand voi incepe un nou drum in ceea ce priveste cariera mea profesionala. Voi cunoaste alte fețe, alte tipuri de personalitati, va trebui sa ma daptez unui alt tip de program de munca, va trebui inca o data sa dovedesc sefului ca nu a gresit cand m-a ales pe mine, insa eu consider ca acesta este farmecul vietii: sa fii intr-o permanenta cunoastere, sa descoperi din ce in ce mai mult, pentru ca in final sa fii multumit de ceea ce ai realizat.

Cam atat pentru aceasta seara. Ce-i prea mult din prima incepe sa-si piarda farmecul, asa ca ma veti putea descoperi mai mult in zilele ce urmeaza. Veti descoperi ce hobby-uri am, ce tip de persoana sunt, si mai ales ce trairi si sentimente isi fac simtite prezenta in fiecare zi. Si credeti-ma ca nu sunt putine....